Lucrările se apropie de final pe Lotul Iernut – Chețani, parte din Autostrada A3, în județul Mureș.
Constructorul lucrează acum la ultimele finisaje: sunt așternute straturile finale de asfalt, se lucrează la spațiile de serviciu, se montează parapete de siguranță și panouri fonoabsorbante.
Asociația Pro Infrastructură a scris că „se avansează în ritm alert pe cei 17,9 km dintre Iernut și Chețani ai Autostrăzii Transilvania, unde asocierea Astaldi-Max Boegl a ajuns la stadiul fizic de aproximativ 90%. Estimăm că, în condiții normale, șantierul va fi gata în luna iulie, dar riscă să nu fie inaugurat!
Puteți vedea două filmări din dronă de ieri de la Chețani/Luduș și respectiv iernut:
Din păcate, pe segmentul vecin (15, 7km între Chețani și Câmpia Turzii), lucrările sunt înghețate! Cauzele: neasumarea din partea CNAIR a unor cheltuieli suplimentare apărute în execuție și situația financiară foarte precară a constructorului Straco aflat în insolvență.
Prin urmare, în câteva luni, sectorul Iernut-Chețani are ȘANSE MARI să devină un NOU MUZEU de autostradă pentru că nodul rutier Chețani este pe tronsonul celor de la Straco.
Solicităm responsabililor din Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SĂ REZILIEZE DE URGENȚĂ contractul cu Straco, să preia și să finalizeze în regie proprie în această vară nodul Chețani (cel puțin două bretele aferente conexiunii A3-DN15) pentru ca șoferii să poată circula pe noua autostradă, să facă rapid expertiza și apoi să lanseze licitația lucrărilor rămase până la Câmpia Turzii”, transmite Asociația Pro Infrastructură.
tadalafilo precio 5 mg tadalafilo teva 5 mg precio tadalafilo teva 5 mg precio
cialis 5 mg precio en farmacia espaГ±a
cialis 5 mg 28 comprimidos precio espaГ±a [url=https://comprarcialis5mg.org/cialis-5-mg-precio/]precio cialis 5 mg en farmacia[/url] comprar cialis genГ©rico en 24 horas
[url=https://comprarcialis5mg.org/it/]tadalafil 5 mg[/url]
[url=https://electrokamenki-spb.ru/]электрические печи для саун[/url]
[url=https://www.electrokamenki-spb.ru]https://electrokamenki-spb.ru[/url]
[url=http://maps.google.tn/url?q=http://electrokamenki-spb.ru]https://www.google.ga/url?q=http://electrokamenki-spb.ru[/url]