Asistenţi medicali şi ambulanţieri de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Mureş au protestat pentru felul în care au fost acordate sporurile pentru perioada stării de urgenţă, arătând că acestea au fost acordate discriminatoriu şi au creat tensiuni între cei care s-au expus în mod egal la îmbolnăvirea cu noul coronavirus.
”Perioada aceasta a trecut foarte greu, cu încărcătură psihică foarte mare fiindcă nu ştiam când o să fim confirmaţi pozitiv. Şi noi între noi, ca şi colegi, am început să ne distanţăm, nu mai stăteam de vorbă, nu mai aveam aceleaşi relaţii datorită faptului că ne era frică şi ne simţeam tot timpul într-un pericol. Ne băgam în combinezoane, cu măşti de protecţie cu grad de protecţie mare, viziere, erau botoşei, la toate tipurile de solicitări mergeam la fel, fiindcă nu ştiam unde vom întâlni pacienţi confirmaţi cu COVID sau pacienţi asimptomatici. La toate tipurile de solicitare mergeam aşa îmbrăcaţi şi mergem în continuare. Nemulţumirea este faţă de acel spor care nu s-a dat la toţi colegii, ci doar la cei care au fost confirmaţi pe listele DSP că au transportat pacienţi confirmaţi cu COVID. S-a făcut o discriminare între noi pentru că ne uităm unii la alţii cu ciudă, fiindcă probabil am transportat acelaşi tip de bolnavi şi toţi suntem supuşi riscului, indiferent dacă am transportat sau nu pacienţi confirmaţi pozitiv”, a declarat asistentul medical Silviu Sorin Sita.
Un alt asistent medical de la SAJ Mureş, Emil Chincişan, a arătat că protestul de miercuri este unul de sensibilizare a clasei politice, fiindcă federaţia sindicală are mai multe proiecte blocate la Camera Deputaţilor, în Comisia de Sănătate.
”Dar unul din principalele motive pentru care protestăm este acordarea stimulentului de risc în lupta cu COVID-ul, cei 2.500 de lei. După ce ni s-au promis au venit tot felul de reguli după care nu au mai luat toţi, de parcă nu toţi colegii am fost expuşi la acelaşi COVID. Am transportat persoane suspecte, la noi totul e suspect până la confirmare sau infirmare (…) Şi acum că e stare de alertă, dar şi în starea de urgenţă, la toate solicitările ne-am deplasat, era încărcătura psihică cea mai mare fiindcă nu ştiai la ce mergi, la ce ajungi. La noi nu a fost problemă cu materialele de protecţie, dar ne deranjează faptul că s-a ajuns că ne uităm urât unii la alţii că unii au luat sporul, alţii nu, de parcă nu aceeaşi muncă am făcut-o toţi. Sunt cei 2.500 de lei, impozitaţi 2.250 de lei, şi sunt persoane care nu au luat acest spor, dar ne uităm urât unul la altul”, a susţinut Emil Chincişan.
La protestul de la SAJ Mureş sirenele ambulanţelor au sunat două minute, iar apoi a fost ţinut un moment de reculegere în memoria ambulanţierilor şi cadrelor medicale care au pierdut lupta cu COVID-19.
sursa: agerpres.ro