www.mures.ro

joi, iunie 6, 2024
No menu items!
Acasă ȘTIRI Rareș Bogdan: "Comportamente precum cel al lui Ervin Molnar trebuie condamnate"

Rareș Bogdan: „Comportamente precum cel al lui Ervin Molnar trebuie condamnate”

Europarlamentarul Rareş Bogdan a vorbit marţi seara, la Digi24, despre scandalul angajărilor pe baze politice de la „Apele Române”.

„Dacă m-aţi fi auzit cu două-trei săptămâni înainte de ziua alegerilor, eram vizionar pentru că le-am spus aşa: în seara în care a apărut dezvăluirea Recorder am spus că vom pierde în jur de 2-3 procente, pentru că se va duce ca o rachetă, pentru că noi am promis criterii de performanţă şi o altă politică decât PSD. Vă spun din start: nu este deloc corect, cred că trebuia să fi acţionat încă de atunci, demiţându-l pe domnul Ervin Molnar şi să cerem noi o anchetă internă”, a declarat Rareş Bogdan, la postul citat.

Prim-vicepreşedintele PNL consideră că „în cazul Apele Române, unde deja au apărut trei dezvăluiri consecutive – prima cu 2-3 săptămâni înainte de ziua alegerilor, celelalte două ulterior – ar trebui o chestiune extrem de largă pentru a vedea ce s-a întâmplat şi mai ales de ce e nevoie ca o astfel companie să aibă 12.000 sau 14.000 de angajaţi”.

„Pentru a dovedi că suntem partidul care a mai modernizat o dată România, va trebui ca astfel de cazuri, despre care ştiu sigur că sunt izolate, şi tocmai de aceea trebuiesc stârpite şi rezolvate din start. […] Pentru a dovedi că suntem complet diferiţi de PSD şi de toţi ceilalţi şi vrem cu adevărat reformă în România trebuie să aplicăm criteriile de performanţă. Sunt convins că Florin Cîţu, premierul României, va aplica criteriile de performanţă în fiecare companie naţională, nu doar la Apele Române”, a adăugat Rareş Bogdan.

Întrebat cum se face că, după reportajul Recorder, Petru Avram, directorul ABA Prut-Bârlad, l-a dat afară pe inginerul Gabi Musteaţă pentru dezvăluirile făcute, europarlamentarul PNL răspunde că acest fapt i se pare „o formă de abuz incalificabil”.

„O chestiune care, din păcate, orice declaraţie face Ludovic Orban, Rareş Bogdan, Florin Cîţu, Ilie Bolojan, Emil Boc, Robert Sighiartău sau alţi lideri PNL, sunt acoperite, date la o parte de acţiuni ale unor personaje minore care îşi închipuie că venirea la putere echivalează cu gestionarea fără niciun discernământ a unor domenii esenţiale. Nu ştiu cine e Petru Avram, am înţeles că este un coleg de-al meu, îmi pare rău pentru comportamentul dânsului. […] Comportament precum cel al lui Petru Avram sau Ervin Molnar trebuie condamnate chiar de către liderii PNL şi trebuiesc stopate din start pentru a nu se transforma în obişnuinţe şi în alte companii”, a adăugat liderul PNL.

- Advertisment -

Most Popular

medical.mures.ro – Un reper is spatiul medical local si national

medical.mures.ro este o nouă platformă dedicată atât publicului larg, care poate găsi aici informații despre afecțiuni și sfaturi medicale primare, cât și profesioniștilor din...

PROIECTUL DISCHARGE – un succes pentru cardiologia târgumureșeană

Școala de cardiologie din Târgu Mureș obține, din nou, recunoașterea internațională, prin validarea unui rezultat de excepție: un nou test cu risc scăzut pentru...

SUCCES URIAȘ AL CARDIOLOGILOR TÂRGUMUREȘENI

Angio Computer Tomografia Cardiacă, validată pe plan internațional ca alternativă a coronarografiei invazive. Rezultatele unui studiu al cardiologilor mureșeni a fost publicat în “New...

10 ANI DE MUNCĂ, 4 MILIOANE DE EURO INVESTIȚI ÎN CERCETARE, PROFESIONALISM ȘI INTERNAȚIONALIZARE – SECRETUL SUCCESULUI CLINICII DE CARDIOLOGIE DIN TÎRGU MUREȘ

Congresul CardioNET a debutat miercuri în forță, printr-o serie de prezentări găzduite de Centrul Cultural și de Evenimente din Castelul Teleki din Dumbrăvioara. Cu...

Recent Comments