Vasile Pop a plecat în Spania după criza din 2009 și a rămas acolo, la muncă. Fratele lui a murit în acest an, în Austria, într-un accident de mașină. Sptămâna trecută și-ampierdut și mama și nu a putut ajunge la înmormântarea pe care a văzut-o pe WhatsApp.
„Am ajuns în Spania după o femeie. O cunoscusem în țară când venise în vacanță. În 2011 ne-am căsătorit. Fetița noastră s-a născut repede. A crescut în livadă, cu noi. Cărăm lăzi cu fructe, muncim la scuturat măslini, patronul are o fabrică micuță de conserve și e asociat la o cooperativă care face ulei de măsline.
Frate-miu e mai mic cu trei ani. Nu a vrut să vină aici, a rămas acasă în România. Tot cu mașini se ocupa. Muncea ca mecanic-auto, mai mergea prin Olanda și Germania ca să aducă mașini la mâna a doua. S-a descurcat fără să plece din țară. Anul ăsta, în februarie, a murit. A sărit de pe autostradă în Austria. Viteză mare, probabil că adormise la volan și a făcut tumbe prin aer până i s-a făcut mașina zob. L-au adunat pompierii austrieci de pe jos.
Abia m-am întors din țară, de la înmormântare, și ne-am trezit pe cap cu virusul. Acum și la noi, în Spania. Aici, unde stăm noi, a fost una dintre primele localități izolate de guvern. Nu se putea ieși, nu se putea intra.
Sâmbăta trecută a murit și mama. Era bolnavă tare cu plămânii, avea și analizele la ficat foarte rele. Ducea pe picioare o hepatită urâtă de ceva vreme. Știi cum e s-o vezi dusă la groapă pe Whatsapp? Stăteam în pat și mușcam din pernă, am plâns ca un câine. N-am putut merge acasă pentru că de aici nu pleacă nimeni, nici pe șosea, nici cu avionul. Cum să ajungi? Pe jos? Să te ascunzi într-un camion? M-am gândit la toate, dar n-am avut cum să plec. Vorbeam cu un preot tânăr la telefon, celălalt părinte spunea slujba. Iar o vecină mi-a arătat tot prin telefon: la capelă, apoi la cimitir, mai apoi cum au acoperit-o cu pământ. Și eu în pat, cu ochii în telefon…
Cum scăpăm noi din asta? Mă-ntreb în fiecare zi. Nevastă-mea nu mai muncește de la mijlocul lui martie. Eu am noroc, sunt mai vechi printre lucrători și trag tare. Dar muncim la jumătate din capacitate. Patronul a pierdut comenzi multe, a trimis oameni acasă. E nebunie mare aici. Suntem noi vinovați pentru nenorocirea asta? Ăștia n-au știut să se organizeze, n-au avut măști, n-au luat măsuri la timp și s-au infectat mulți oameni deodată. S-a dărâmat toată economia în câteva săptămâni”.
Sursa: Jurnal de Emigrant
