Poliţiştii din Mureş sunt în alertă după ce cadavrul unui bărbat de 55 de ani a fost descoperit într-un tomberon pe care o femeie îl ducea spre pădurea de la marginea municipiului Târgu Mureş.
Alerta a fost dată joi dimineaţa, când o femeie a fost depistată în timp ce transporta cadavrul unui bărbat, în vârstă de 55 de ani, cu un tomberon.
Primele cercetări ale poliţiştilor au scos la iveală că bărbatul a fost omorât de concubina sa, care i-a dat cu toporul în cap. Totul s-ar fi întâmplat în faţa unui copil de opt ani.
Potrivit surselor „Adevărul”, după ce a comis crima, concubina victimei a apelat la o prietenă, care a pus cadavrul într-un tomberon pentru a-l duce în pădurea de la marginea oraşului.
Femeia care transporta cadavrul în tomberon a fost văzută de un cetăţean care a sunat la Poliţie.
sursa: adevarul.ro
VOM REVENI.