www.mures.ro

joi, iunie 6, 2024
No menu items!
Acasă Uncategorized TÂLHĂRIE, ÎN TÂRGU MUREȘ. Un tânăr de 18 ani a ajuns după...

TÂLHĂRIE, ÎN TÂRGU MUREȘ. Un tânăr de 18 ani a ajuns după gratii

Polițiștii de investigaţii criminale ai Poliţiei municipiului Târgu Mureş au desfăşurat două percheziţii domiciliare, în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată.

În fapt, în cursul lunilor martie şi aprilie ale acestui an, tânărul bănuit ar fi deposedat trei persoane de bani şi bunuri, prin ameninţări şi acte de violenţă.

Au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, mai multe mijloace de probă.

Astfel, la data de 7 aprilie, poliţiştii l-au reţinut pe acesta, iar, ulterior, instanţa de judecată a dispus, faţă de cel bănuit, măsura arestării preventive.

Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş.

La acţiune au participat luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile “Regele Ferdinand I”.

- Advertisment -

Most Popular

medical.mures.ro – Un reper is spatiul medical local si national

medical.mures.ro este o nouă platformă dedicată atât publicului larg, care poate găsi aici informații despre afecțiuni și sfaturi medicale primare, cât și profesioniștilor din...

PROIECTUL DISCHARGE – un succes pentru cardiologia târgumureșeană

Școala de cardiologie din Târgu Mureș obține, din nou, recunoașterea internațională, prin validarea unui rezultat de excepție: un nou test cu risc scăzut pentru...

SUCCES URIAȘ AL CARDIOLOGILOR TÂRGUMUREȘENI

Angio Computer Tomografia Cardiacă, validată pe plan internațional ca alternativă a coronarografiei invazive. Rezultatele unui studiu al cardiologilor mureșeni a fost publicat în “New...

10 ANI DE MUNCĂ, 4 MILIOANE DE EURO INVESTIȚI ÎN CERCETARE, PROFESIONALISM ȘI INTERNAȚIONALIZARE – SECRETUL SUCCESULUI CLINICII DE CARDIOLOGIE DIN TÎRGU MUREȘ

Congresul CardioNET a debutat miercuri în forță, printr-o serie de prezentări găzduite de Centrul Cultural și de Evenimente din Castelul Teleki din Dumbrăvioara. Cu...

Recent Comments