Trei bărbaţi din Mureş, arestaţi pentru trafic de droguri. În doar două zile au vândut aproape trei kilograme. Circa două kilograme de droguri au ajuns sau urmau să ajungă la acelaşi cumpărător.
Pe 28 aprilie, poliţiştii Serviciului Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Târgu-Mureş, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Târgu-Mureş, au realizat o acţiune de prindere în flagrant delict, în urma căreia trei bărbaţi din judeţul Mureş au fost surprinşi în timp ce ar fi vândut un kilogram de muguri de cannabis.
Din cercetări a reieşit că aceştia ar fi urmat să trimită, în cursul zilei, încă un kilogram de muguri de cannabis către acelaşi cumpărător. De asemenea, pe lângă cantitatea respectivă, în posesia celor trei persoane au mai fost descoperite şi ridicate alte peste 220 de grame de muguri de cannabis.
Persoanele ar mai fi vândut, la data de 28 aprilie, aproximativ 500 de grame de cannabis către o altă persoană. În urma administrării probatoriului, a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore faţă de cei în cauză, iar joi au fost prezentaţi Tribunalului Mureş, fiind arestaţi preventiv pentru 30 de zile.
Cercetările sunt continuate, pentru trafic de droguri de risc fără drept şi deţinere de droguri de risc fără drept, asta cu atât mai mult cât încă nu a fost identificată sursa, traficanţii arestaţii fiind doar intermediari.