Un patruped din județul Mureș a reușit, alături de stăpânul său, să urce pe nu mai puțin de 15 vârfuri montane din toată țara.
“Pentru dragostea de munte și pentru performanțele obținute în ultimul an, pentru cele 15 vârfuri cucerite, atât vara cât și iarna, printre care cele mai înalte din țară, Zoe a fost răsplătită prin acceptarea în unul din cele mai prestigioase cluburi de alpinism din țară”, spune Daniel Cheșa, stăpânul temerarei cățelușe.
Zoe a devenit membru cu drepturi depline în Clubul Sportiv Montan Altitudine, condus de renumitul alpinist Ovidiu Popescu, alături de care s-a bucurat de cucerirea vârfului Moldoveanu, regele piscurilor românești.
Zoe este, probabil, primul câine de talie mică din România posesor al unei asemenea legitimații.