Două noi proiecte legislative referitoare la domeniul cardiologic au fost publicate săptămâna aceasta pe site-ul Ministerului Sănătății în transparență decizională, la propunerea Comisiei de Cardiologie.
Prin aceste proiecte de ordin, Comisia de Cardiologie a inițiat o serie de modificări benefice care aliniază practica cardiologică din România la standardele europene.
Pacientului cardiac i se oferă o șansă mai mare la servicii medicale de înaltă calitate și deschide porțile tinerilor specialiști pentru accesul la perfecționare.
Pentru a afla detalii, am întrebat-o pe prof.dr.Theodora Benedek, inițiatoarea proiectelor, care sunt beneficiile directe pentru cadrele medicale și pacienți.
Reporter: Primul dintre proiectele aflate în transparentă decizională aduce, pentru pacienții români, manevre de diagnostic și tratament similare cu cele din țările europene.
prof.dr.Theodora Benedek: Așa este. Proiectul de ordin privind aprobarea ghidurilor de practică medicală pentru specialitatea cardiologie se referă la aprobarea ghidurilor de practică medicală în domeniul cardiologiei, prin care se legiferează 22 de propuneri ale Comisiei de Cardiologie pentru protocoalele de diagnostic și tratament al bolilor cardiovasculare. Aceste protocoale sunt, de fapt, traduceri în limba română ale ghidurilor europene de profil.
Practic, aceasta înseamnă, într-adevăr, că pacientul cardiac din România va beneficia de accesul la aceleași manevre de diagnostic și tratament ca și pacientul din orice țară europeană.
În acest fel, se creează cadrul necesar pentru ca terapiile necesare pacientului cardiac să devină obligatorii la standarde europene și în sistemul medical românesc, ceea ce reprezintă un pas uriaș în sprijinul pacientului cardiovascular.
Pe de o parte, medicii vor fi obligați să aplice aceste protocoale europene de tratament, dar și sistemul medical va fi obligat să le asigure resursele necesare, inclusiv accesul la medicația și infrastructura necesare.
Reporter: Despre al doilea proiect pe care l-ați inițiat știm că aduce o noutate absolută și îndelung așteptată de medicii tineri din România.
prof.dr.Theodora Benedek: Exact! Până acum, pregătirea tinerilor medici cardiologi care doreau să se supraspecializeze într-un anumit domeniu era îngreunată de disfuncționalitățile în organizarea acestor atestate.
Exista, până în prezent, o tendință de conservare a unor monopoluri, în sensul că doar anumite centre puteau asigura aceste pregătiri, iar tinerii medici trebuiau să își desăvârșească această pregătire timp îndelungat în alte centre decât cele în care profesau, ceea ce îi făcea de multe ori să renunțe.
Prin acest proiect, se introduc noi centre și se crează posibilitatea pentru tinerii specialiști să își desăvârșească pregătirea în condiții firești.
Pentru cei care doresc o documentare mai amănunțită, menționez că este vorba despre Proiectul de Ordin privind modificarea Anexei nr.I la Ordinul ministrului sănătății nr. 418/2005 pentru aprobarea Catalogului național de programe de studii complementare în vederea obținerii de atestate de către medici, medici dentiști și farmaciști, precum și a Normelor metodologice de organizare și desfășurare a acestora se referă la actualizare atestatelor de studii complementare în cardiologie.
Reporter: Cum influențează aceste proiecte comunitatea medicală din Târgu Mureș?
prof.dr.Theodora Benedek: Centrul universitar Târgu Mureș, deși are specialiști de marcă recunoscuți pe plan european și a avut și reprezentanți în Comisia de Cardiologie a Ministerului Sănătății timp de mulți ani, nu a fost niciodată inclus în lista centrelor care puteau derula competențele de imagistică.
Am fost, de altfel, din motive inexplicabile, singurul centru universitar din România care nu putea derula aceste competențe.
Această nedreptate a fost acum corectată de Comisia de Cardiologie pe care o conduc în prezent, iar centrul medical Târgu Mureș își recapătă locul binemeritat în pregătirea tinerilor specialiști cardiologi.
Sau exemplul electrofiziologiei: Clinica de Cardiologie din Spitalul Clinic Județean din Târgu Mureș efectuează cel mai mare număr de crioablații din România, fără ca până acum să fi avut voie să asigure trainingul tinerilor specialiști în aceste tehnici.
Sau, pentru competența de implantare de cardiostimulatoare, există în această clinică 4 medici cu competență, care nu erau lăsați să efectueze trainingul tinerilor cardiologi.
Prin acest proiect, se desființează monopolurile și se oferă posibilitatea efectuării acestor traininguri în toate centrele din România care îndeplinesc criteriile de competență, dotare, experiență și număr de proceduri, nu numai în unele dintre ele.
Se repară, astfel, încă o mare nedreptate făcută până acum corpului de profesioniști din Târgu Mureș dar și din alte centre, cum ar fi și Institutul de Boli Cardiovasculare C.C.Iliescu din București (Fundeni) sau Spitalul Sfântul Spiridon din Iași.