Vineri seară, a avut loc un accident grav, în municipiul Târnăveni, pe strada Șoimilor.
Este vorba de un impact violent al unui autoturism, intrat într-o casă.
Autoturismul este avariat în proporție de 90%.
Sunt două victime de sex masculin, evaluate la cod roșu-inconștiente. Una dintre victime a fost descarcerată și cealaltă se afla în afara autoturismului, lângă carosabil.
Ambelor victime li se acordă primul ajutor de către echipajele medicale aflate la față locului, după care urmează să fie transportate la CPU Târnăveni.
Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers.
În urma impactului sunt scurgeri masive de combustibil, iar pompierii aflați la fața locului intervin pentru curățarea drumului.