Autostrada Transilvania: Strabag a realizat 57% din lucrările la lotul Târgu Mureș – Ungheni.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a prezentat marți imagini de pe șantierul lotului Târgu Mureș – Ungheni + drum de legătură din Autostrada Transilvania, unde stadiul lucrărilor a ajuns la 57%. Acest lot de autostradă ar urma să fie inaugurat chiar în 2021.
“Stadiul fizic actual al proiectului este de 57%”, se arată în postarea CNAIR cu imagini de pe acest șantier.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a semnat pe 29 mai 2020 contractul pentru execuția lotului Târgu Mureș – Ungheni din Autostrada Transilvania cu constructorul Strabag.
Ordinul de începere a lucrărilor a fost dat pe 22 iulie 2020, perioada de execuție prevăzută de contract fiind de 18 luni. Valoarea de atribuire a contractului este de 192,06 milioane de lei fără TVA.
Conform contractului, lucrările ar trebui finalizate anul viitor, însă potrivit estimărilor constructorului și ale CNAIR SA, acestea ar putea fi terminate mai devreme, respectiv în 2021, se menționează pe site-ul CNAIR.
Acest lot din Autostrada Transilvania a fost unul dintre cele mai disputate proiecte de infrastructură rutieră. Pentru atribuirea contractului, Compania de Drumuri a primit în total 12 oferte.
CNAIR a lansat pe 21 octombrie 2016 licitaţia pentru „realizarea Autostrăzii Brașov – Târgu Mureş – Cluj – Oradea, Lotul 1: Târgu Mureş – Ungheni şi Drum de legătură – relicitare”.
Valoarea estimată a contractului era de 284,91 milioane de lei, fără TVA. Acesta prevede execuţia lucrărilor pentru următorul tronson de autostradă: Lot 1: Târgu Mureş– Ungheni (4,5 km) + drum de legătură (4,7 km).