Peste 300 de voluntari, circa 3.000 de doze de vaccin Pfizer şi zece fluxuri de vaccinare cu o capacitate de aproximativ 100 de persoane pe oră sunt pregătite pentru maratonul „Mureşul se Vaccinează”, care se derulează, începând de vineri, 14 mai, până duminică, 16 mai, la Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş.
Unul dintre voluntarii implicați în evenimentul de la Târgu Mureș este chiar Valeriu Gheorghiţă, care și-a asumat rolul de a vaccina o parte dintre persoanele prezente la Facultatea de Farmacie de la UMFST.
Gheorghiță a arătat că aceste evenimente vor continua la nivel naţional, pentru a facilita şi a creşte accesul unui număr cât mai mare de persoane la vaccinare.
„Este un gest onorant pe care colegii noştri îl fac în aceste zile pentru campania de vaccinare, pentru a facilita şi a creşte accesul unui număr cât mai mare de persoane la vaccinare. (…) Prin aceste demersuri putem creşte încrederea oamenilor în procesul de vaccinare. (…) Cred că această pandemie ne readuce aminte importanţa dialogului, importanţa consensului, ne readuce aminte faptul că într-un demers atât de important cum este revenirea la normalitate printr-o campanie de vaccinare coerentă nu-şi au loc orgoliile, nu-şi au loc agende personale înguste. Este important să fim cât mai solidari, responsabili şi să manifestăm grija faţă de cei din jurul nostru. (…) Aceste maratoane de vaccinare, în fapt, sunt maratoane ale solidarităţii şi responsabilităţii”, a mai afirmat col dr Valeriu Gheorghiţă.
Colonelul Valeriu Gheorghiţă, medic la Spitalul Militar Central, a fost desemnat de Președintele Klaus Iohannis coordonator al campaniei de vaccinare anti-COVID-19 la nivel national.
Medicul Valeriu Gheorghiţă are 39 de ani, a absolvit în 2006 Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş şi a obţinut titlul de doctor în Ştiinţe medicale în 2013, cu o lucrare în domeniul bolilor infecţioase, coordonator fiindu-i medicul Adrian Streinu-Cercel.
Rezidenţiatul l-a făcut la Spitalul ”Matei Balş”. Din 2012 lucrează la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr Carol Davila”, mai întâi ca medic specialist Boli Infecţioase şi apoi ca medic primar. Din 2016 este asistent universitar.