În județul Mureș, rata de acoperire vaccinală este de 18%, ceea ce reprezintă un procent care se încadrează în media națională.
În Târgu Mureș s-au vaccinat aproape 36% din persoanele eligibile, care ne încadrează în media reședințelor de județ.
Cifre impresionante sunt la Râciu, unde există o acoperire vaccinală de 92% și la Miercurea Nurajului, unde procentul a ajuns la 86% din populație.
La Râciu a funcționat, se pare, puterea exemplului. Primarul Ciprian Belean s-a vaccinat chiar la centrul din comună, după care a declarat că “am ales să mă vaccinez, la centrul de vaccinare din comuna noastră Râciu, pentru că, după ce am cântărit riscurile, nu am găsit niciun motiv plauzibil pentru care să nu o fac!
Compania Pfizer are o tradiție și o reputație în domeniul farmaceutic care a fost consolidată și validată de-a lungul vremii. M-am vaccinat pentru că îmi doresc să mă reîntorc la normalitate, la viețile noastre de dinainte de pandemie!”
Datele referitoare la statistica imunizării din județul Mureș au fost anunțate de Coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID-19 la nivel naţional, col dr Valeriu Gheorghiţă, prezent vineri, la Târgu Mureş.
Peste 300 de voluntari, circa 3.000 de doze de vaccin Pfizer şi zece fluxuri de vaccinare cu o capacitate de aproximativ 100 de persoane pe oră sunt pregătite pentru maratonul „Mureşul se Vaccinează”, care se va derula, începând de vineri până duminică, 16 mai, la Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş.