Tribunalul Mureş a aprobat luni cererea fostului preot Cristian Pomohaci de a plăti o amendă în locul condamnării la un an de închisoare cu suspendare pentru evaziune fiscală.
Instanţa i-a aplicat acestuia o amendă de 40.000 de lei, astfel dacă o plăteşte acesta scapă de condamnarea cu suspendare şi de interdicţiile complementare, şi ar putea fi primul beneficiar al legii care îi scapă pe evazionişti de închisoare.
Cristian Pomohaci a făcut cererea invocând legea penală mai favorabilă, pe baza noii legi care îi scapă pe evazionişti de închisoare dacă achită prejudiciul. Actul normativ a intrat în vigoare la începutul lunii aprilie, iar fostul preot a fost condamnat definitiv pentru evaziune fiscală pe 23 octombrie 2020.
Tribunalul Mureş i-a transformat pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendare sub supraveghere, în 200 de zile de amendă a cîte 200 lei/zi, potrivit Deciziei Tribunalului Mureș. Astfel că fostul preot scapă acum şi de interdicţiile complementare, cum ar fi cea de a fi ales timp de 2 ani.
Cristian Pomohaci nu a plătit ani în şir impozit pentru banii câştigaţi din închirierea mai multor apartamente. El a încheiat cu procurorii un acord de recunoaştere a vinovăţiei şi a achitat prejudiciul de 28.000 de euro, potrivit Europa FM.
Pe 31 martie, preşedintele Klaus Iohannis a promulgat actul normativ privind modificarea şi completarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.
Proiectul de lege iniţiat de fostul deputat PSD Cătălin Rădulescu prevede că inculpaţii pentru fapte evaziune fiscală de până la 100.000 de euro, nu mai execută pedeapsa cu închisoare dacă achită integral prejudiciul, ci doar plătesc o amendă.
De asemenea, „dacă în cursul urmăririi penale sau în cursul judecăţii până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive, prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile este acoperit integral, fapta nu se mai pedepseşte”.
Promulgarea legii a fost criticată de asociaţiile de magistraţi şi de mediul de afaceri, care au calificat-o drept o invitaţie la evaziune fiscală. Premierul Florin Cîţu a anunţat că se lucrează la modificarea actului normativ.
Cristian Pomohaci nu a plătit ani în şir impozit pentru banii câştigaţi din închirierea mai multor apartamente. El a încheiat cu procurorii un acord de recunoaştere a vinovăţiei şi a achitat prejudiciul de 28.000 de euro.