Ca urmare a difuzării de către un post de radio local, a unui anunț cu privire la organizarea unui posibil eveniment, în cadrul unui restaurant din municipiul Reghin, cu ocazia sărbătoririi Anului Nou, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, reamintesc prevederile legale incidente în această perioadă a stării de alertă.
Astfel, în conformitate cu prevederile H.G. 935/2020, se interzice desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private.
Totodată, este interzisă circulația persoanelor în intervalul orar 23:00 – 05:00 , cu câteva excepții :
• deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
• deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
• deplasări în afara localității a persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
• deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie.
Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional sunteți obligați să prezentați, la cererea forțelor de ordine, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere.
Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal sunteți obligați să prezentați, la cererea forțelor de ordine, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.
De asemenea, conform aceluiași act normativ, purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise.
Menționăm faptul că polițiștii mureșeni acționează preventiv, însă în situația în care forțele de ordine constată că aceste interdicții sunt încălcate, vor interveni cu fermitate și vor lua măsurile legale.
Scopul forțelor de ordine nu este aplicarea de sancţiuni, ci acela de a determina toți cetățenii să conștientizeze necesitatea respectării tuturor normelor sanitare pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu Covid 19.
Forțele de ordine vor fi permanent la datorie și nu vor tolera nicio abatere de la normele legale.
Deşi apropierea sărbătorilor de iarnă ne aduce sentimentul de relaxare şi apropiere faţă de familie, prieteni și cunoscuţi, în acest an trebuie să ţinem cont de provocările deosebite aduse de această afecţiune, care nu va lua pauză pentru a ne permite să petrecem sărbătorile la fel ca în anii precedenți.
Atragem atenţia cu privire la continuarea adoptării unui comportament precaut şi vă îndemnăm să nu vă expuneţi la riscuri, să păstraţi distanțarea fizică și să purtaţi masca de protecție, în toate spațiile publice închise și deschise. De asemenea, respectaţi interdicțiile cu privire la organizarea de evenimente private, iar după ora 23.00, deplasaţi-vă doar justificat.
Forțele de ordine vor desfășura acțiuni, zilnic, și în perioada următoare, pe raza întregului județ, în cadrul efortului comun pentru limitarea răspândirii virusului SARS-COV-2.