Duminică, în MUREȘ: Oameni rămași fără casă și accidente cu victime de cod roșu

0
65

În cursul zilei de duminică, pompierii mureșeni au intervenit la cinci incendii și două accidente rutiere.

Iată cronologia intervențiilor salvatorilor mureșeni:

  • în jurul orei 00:40 incendiu baloți de fân în Dumbrava, au intervenit pentru stingere pompierii militari de la Punctul de Lucru Deda, Serviciul Voluntar pentru Situatii de Urgență Deda și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Vătava. Au ars în jur de 100 de baloți de paie.
  • în jurul orei 02:10, incendiu casă de locuit în comuna Band, au intervenit pentru stingere pompierii militari de la Detașamentul Târgu Mureș. A ars aproximativ 5 mp din planșeul acoperișului.
  • în jurul orei 08:40, incendiu casă de locuit în Solovăstru, au intervenit pentru stingere pompierii militari de la Detașamentul Reghin. Casa avea aproximativ 50 mp, a ars în totalitate, o familie de șase persoane a rămas fără locuință.
  • în jurul orei 11:00,, pompierii militari de la Secția Sărmașu au intervenit pentru asigurare măsuri de prevenire și stingere a incendiilor la un accident rutier în orașul Sărmașu. Nu au fost victime.
  • în jurul orei 18:45, pompierii militari de la Detașamentul Târgu Mureș au intervenit cu un echipaj de Descarcerare, o autospecială cu apă și spumă, două ambulanțe SMURD și două ambulanțe de la Serviciul Județean de Ambulanță la un accident rutier în Voiniceni cu două victime incarcerate. În urma accidentului, trei victime aveau cod roșu și două victime cod galben, toate au fost preluate și transportate de către echipajele aflate la fața locului la Unitatea de Primiri Urgențe din Târgu Mureș.
  • în jurul orei 21:10, incendiu casă de locuit în Reghin, au intervenit pompierii militari de la Detașamentul Reghin. A ars o magazie de lemne cu centrala termică și aproximativ 10 mp din acoperișul casei.
  • în jurul orei 22:10, incendiu casă de locuit în localitatea Tirimia. Au intervenit pentru stingerea pompierii militari de la Detașamentul Târgu Mureș.

Leave a reply