Mara Togănel ocupă poziția de Prefect al județului Mureș, din ianuarie 2020.
A fost șef de cabinet la Senatul României, Direcția Secretariat General, Secretariatele Grupurilor Parlamentare, Grup Parlamentar PNL.
Anterior, a ocupat și poziția de consilier parlamentar, fiind și directorul Cabinetului Președintelui Consiliului Județean Mureș, Ciprian Dobre.
A mai fost consilier afaceri europene la Instituția Prefectului-Județul Mureș și consilier la Oficiul Teritorial pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație Târgu Mureș.
Mara Togănel a absolvit un masterat în Managementul afacerilor la Universitatea Petru Maior Târgu Mureș și are licență de Economist – Specializarea Managementul firmei, obținută tot la Universitatea Petru Maior Târgu Mureș.
Mara Togănel a absolvit Programul de formare specializată pentru ocuparea unei funcții publice, corespunzătoare categoriei Înalților Funcționari Publici.
Proiectul de absolvire l-a realizat în Managementul situațiilor de urgență.
Reporter: Care este povestea din spatele mulțumirilor adresate mamei, în momentul depunerii jurământului la prima numire în funcția de prefect?
Mara Togănel: Nu a fost un gest premeditat sau făcut pentru camerele de filmat.
Îmi încheiasem discursul de după depunerea jurământului, mă îndreptam spre locul unde am stat în timpul ceremoniei și am zărit-o în sală pe mama.
A fost o clipă în care am retrăit amintiri despre greutăți și lucruri bune. M-am întors la microfon și i-am mulțumit. Este simplu. Așa am simțit să fac, așa am făcut.
Reporter: Care credeți că a fost primul argument care l-a convins pe premierul Ludovic Orban să vă numească în funcția de prefect, în ianuarie 2020?
Mara Togănel: Cred că a fost un cumul de argumente. Probabil cel mai important a fost acela că m-am bucurat și mă bucur de încrederea și susținerea colegilor liberali, cărora doresc să le mulțumesc.
În altă ordine de idei, cu siguranță a contat și parcursul meu din cariera administrativă și faptul că sunt formată profesional în acest domeniu și înțeleg administrația publică.
Toate acestea, completate cu modul în care eu înțeleg să-mi duc la îndeplinire proiectele, au condus la această decizie.
Acolo unde curajul asumării unor decizii este dublat de seriozitate și perseverență, apar și reușitele.
Cred că aceasta a contat și acum, când am avut bucuria să primesc mandatul de a continua în onoranta funcție de demnitate publică.
“M-am opus carantinării municipiului Târgu Mureș”
Reporter: Care a fost cea mai grea experiență/moment din primul an de mandat?
Mara Togănel: Au fost multe momente dificile. Întreg anul 2020 a fost o provocare continuă, pentru fiecare dintre noi.
Am fost nevoiți să ne adaptăm pe parcurs și să găsim în noi puterea de a crede că cele ce vor veni vor fi mai bune.
Există partea publică a activității prefectului și o parte nevăzută care stă în spatele unor decizii.
A fost și este extrem de important în momentele de criză să ne păstrăm calmul, să analizăm atent și să luăm decizii rapide.
Cred că un lucru important a fost acela că nu mi-a fost frică. Am simțit si m-am rugat mereu să am putere, cap limpede și să decid cum este mai bine pentru mureșeni, chiar dacă pentru autorități era mai dificil.
Ne-am armonizat la nivel de echipă județeană, am făcut front comun cu mureșenii, am comunicat permanent cu ei și cred că în acest fel am reusit să parcurgem anul fără măsuri drastice, cum ar fi de exemplu acelea de carantinare totală.
Aici vă mărturisesc, “din culise”, că m-am opus carantinării municipiului Târgu Mureș, am ales varianta poate mai riscantă, dar care s-a dovedit a nu fi fost o decizie greșită.
Momentele cu încărcătură emoțională sunt zilnice și, ca să vă răspund direct la întrebare, am fost extrem de afectată în momentul în care primii mureșenii pierdeau lupta cu virusul.
“Mi-ar fi părut rău să nu fi fost prefectul județului Mureș”
Reporter: Dar care a fost cea mai frumoasă experiență din primul an la Prefectură?
Mara Togănel: Da, aici zâmbesc. Cele mai frumoase sunt momentele în care oamenii simt nevoia să fie aproape unii de alții.
Îmi doresc să învățăm lecția anului 2020 și să fim conștienți că acestea sunt provocările lumii moderne și noi trebuie să ne pregătim.
Vă mărturisesc că mi-ar fi părut rău să nu fi fost prefectul județului Mureș în aceste momente dificile.
Reporter: Cum reusiți să vă impuneți autoritatea într-o funcție care presupune relaționarea cu instituții de forță, conduse mai ales de bărbați?
Mara Togănel: Respectându-i! Și prin respectul față de funcție, dar și cel personal, apare încrederea.
Care apoi se confirmă prin zile lungi și decizii dificile, al căror rezultat pozitiv este succesul nostru comun.
Reporter: De foarte multe ori vă referiți la relația cu oamenii simpli. Ați învățat să rămâneți cu picioarele pe pământ?
Mara Togănel: Eu am drag de oameni și m-am implicat mereu acolo unde mi s-a cerut ajutorul.
Cred că această perioadă este o lecție bună despre cum trebuie să ne raportam unii la alții și mi-aș dori tare mult să exersăm mai mult bunătatea și mai puțin egoismul.
Dincolo de realizările materiale, bucuria intâlnirii unor caractere sănătoase ne poate completa tare frumos viața.
Încrederea mureșenilor este onorantă și dătătoare de speranță că avem capacitatea să ținem aproape unii de alții.
Cu siguranță voi rămâne “prefectul Covid”
Reporter: Care este proiectul pentru județul Mureș pe care vreți să-l lăsați în urmă și care în mod simbolic ar putea să poarte numele Marei Togănel?
Mara Togănel: Cu siguranță voi rămâne, așa cum spun mulți, “prefectul Covid”.
Dar proiectul meu este unitatea mureșenilor și mi-aș dori tare mult să rămân în mentalul colectiv drept omul care, dincolo de fermitate și echilibru, are în centrul deciziilor mai binele mureșenilor.
Puterea mea sunt oamenii.