IMAGINI ALE DEZASTRULUI, la una din secțiile Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș

0
268

Deputatul Emanuel Ungureanu prezintă alte imagini ale dezastrului la una din secțiile Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, condusă de Tiberiu Bățagă.

După situația de la secția de Gastroenterologie, Ungureanu publică, de această dată, fotografii cutremurătoare din sala de Ortopedie-Traumatologie, surprinse de o asistentă medicală din spital.

Dezvăluirile arată “o chiuvetă din tablă de alamă ruginită, o improvizație unde se aruncă ILEGAL sângele contaminat după operații. Evident că se încalcă norme de igienă minimale și mai multe ordine de ministru. Aparatele de sterilizare din sala de operație sunt defecte, instrumentarul este vechi și ruginit. Procedurile de dezinfecție NU sunt respectate, pacienții sunt introduși în sală ca în abator, unul după celălalt, fără să se țină cont de nevoia de a curăța suprafețele contaminate! Infecțiile nosocomiale sunt în floare pe această secție.

Instrumentele cu care se operează au peste 20 de ani vechime, mai grav, CRIMINAL chiar, este faptul că se resterilizează și de 15-20 de ori materiale de unică folosință cum ar fi, cauterele și sistemele de aspirație”, scrie pe pagina sa de Facebook deputatul Emanuel Ungureanu, care precizează că “pereții sălii de operație sunt scorojiți, spațiile de depozitate ale materialelor sanitare sunt înguste și dezorganizate.

“Mopurile agățate pe perete sunt brand de spital românesc, iar pensele chirurgicale sunt prinse lângă geam”, mai arată Emanuel Ungureanu.

Leave a reply