USR-PLUS a preferat, la nivelul municipiului Târgu Mureș, o carte perdantă și a folosit alegerile locale pentru creșterea notorietății Ștefanei Roman în vederea unei eventuale candidaturi la alegerile parlamentare.
Din păcate, Alianța USR-PLUS a eșuat lamentabil în acest demers, având în vedere scorul dezastruos obținut la alegerile pentru funcția de primar și Consiliul Local Târgu Mureș, unde nu au reușit să atingă pragul electoral.
Lipsa de viziune a conducerii USRPLUS din județul Mureș a lăsat Alianța în afara jocului politic județean și local, tocmai într-o perioadă favorabilă mesajului Alianței, în multe dintre județele și orașele din Transilvania.
La alegerile locale din 27 septembrie, USR-PLUS a susținut candidatura la Consiliul Județean a președintelui PNL Mureș, Cristian Chirteș, însă implicarea Alianței în campania electorală a Președintelui PNL Mureș a fost aproape nulă.
În privința alegerilor pentru funcția de primar al municipiului Târgu Mureș, USRPLUS a refuzat susținerea candidatului PNL, Theodora Benedek, deși era clar că șansele acesteia erau net superioare celor ale candidatei Alianței, Ștefana Roman.
Acum, a venit timpul decontului politic pentru aceste greșeli, care fac din Alianța USRPLUS un actor total nesemnificativ în politica din județul Mureș.
Mihai Adrian Ungur, fondator și fost președinte al PLUS Mureș le-a transmis o scrisoare deschisă foștilor săi colegi din Alianța USR PLUS Mureș, în care scrie că a așteptat din partea conducerii celor două formațiuni politice o asumare reală a rezultatului dezastruos de la alegerile locale de duminică, 27 septembrie 2020.
Mihai Ungur solicită public demisia de onoare a conducerii PLUS Mureș și a USR Mureș.
„Este un act de normalitate și decență, singurul care demonstrează că suntem oameni verticali care își asumă responsabilitatea, și că facem o altfel de politică. Din nefericire, cele 2 echipe de la conducerea USR și PLUS au reușit contraperformanța de a obține, dintr-o cotă de încredere de 17.6% pentru Alianța USRPLUS la nivel local în luna martie 2020, un scor sub pragul electoral, respectiv, 3.39% la nivel județean și 3.86% la nivel local. În atare condiții nu avem nici un reprezentant în Consiliul Local Târgu-Mureș sau Consiliul Județean Mureș. Un asemenea scor nu poate fi justificat prin absolut nicio conjunctură și cere asumare”, scrie Mihai Adrian Ungur.
Fostul lider din județul Mureș mai spune că „membrii USR PLUS din județul Mureș, care s-au implicat în această campanie și în cele anterioare au nevoie de un suflu nou. Au nevoie de leadership cu viziune și competență. Oamenii care au crezut în aceste formațiuni au nevoie de speranță.”
Mihai Adrian Ungur mai recomandă celor 2 conduceri locale „retragerea candidaților pentru alegerile parlamentare care au fost respinși de târgumureșeni la scrutinul de duminică. Cred că se impune și reorganizarea campaniei interne pentru desemnarea unor candidați cu adevărat valoroși pentru alegerile din decembrie.”
Autorul scrisorii deschise precizează că nu intenționează să ocupe vreo funcție în administrația locală sau centrală.