www.mures.ro

marți, iulie 4, 2023
No menu items!
Acasă ȘTIRI INVESTIȚII ale guvernului de la Budapesta, coordonate din Târgu Mureș

INVESTIȚII ale guvernului de la Budapesta, coordonate din Târgu Mureș

Programul de Bunăstare Digitală (DJP) implementat de Guvernul Ungariei din anul 2015 s-a extins, începând de joi, şi în judeţele Mureş, Harghita şi Covasna, prin deschiderea unui birou regional la Târgu Mureş, scopul fiind de utilizare a experienţei ungare în domeniul economic şi al administraţiilor locale, relatează Agerpres.

Programul digital marchează astfel o nouă investiție a guvernului maghiar în Transilvania, după programul de investiții economice, cel de construcție și renovare de biserici, școli și creșe și cel de investiții în sport.

Coordonatoarea biroului transilvan al Programului de Bunăstare Digitală, Sarolta Besenyei, a declarat, pentru Agerpres, că, pentru început, va fi implementată una dintre măsurile Programului Digital Village, constând într-un sondaj de opinie pentru a se vedea necesităţile comunităţilor.

„Programul Digital Village îşi propune să ridice nivelul de trai al celor care locuiesc la sate prin utilizarea de soluţii digitale inteligente şi să consolideze beneficiile tradiţionale ale modului de viaţă rural. Programul îşi propune să facă regiunile atractive pentru cei care locuiesc în zonele rurale şi pentru cei care doresc să se stabilească în sate. Sondajul de opinie va evidenţia necesităţile şi preferinţele locale şi va face o evaluare a stării digitalizării”, a declarat Sarolta Besenyei.

Preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Péter Ferenc, a arătat că dezvoltarea oraşelor şi regiunilor inteligente se bazează pe cooperarea tuturor actorilor, începând cu reprezentanţii guvernamentali, ai administraţiilor, ai agenţilor economici, ai lumii ştiinţifice, ai societăţii civile, precum şi ai cetăţenilor.

„Dezvoltarea unor soluţii inteligente presupune un program unic pentru fiecare comunitate şi, în paralel cu dezvoltarea tehnologiei, necesită corecţie şi monitorizare continuă. Scopul sondajului este să se formuleze propuneri care să reflecte nevoile comunităţii locale, cu ajutorul cărora sistemul de servicii al administraţiei să poată fi organizat mai eficient, inclusiv transportul public local, partea de sănătate şi latura socială, dezvoltarea durabilă şi economică, gestionarea deşeurilor, producerea de energie sau organizarea de servicii bazate pe resurse locale. Rezultatul cercetării va fi util pentru factorii de decizie municipali şi guvernamentali cu privire la nevoile locale specifice, tendinţele şi problemele care trebuie abordate”, a spus Péter Ferenc.

La prezentarea Programului Digital Village, de joi, de la Târgu Mureş, au participat directorul general al Digitális Jólét Nonprofit Kft (Programul de Bunăstare Digitală, n.r.), László Jobbágy, directorul general adjunct pentru dezvoltarea întreprinderilor digitale din Digitális Jólét Nonprofit Kft., Attila Balla, şi preşedinţii Consiliilor Judeţene Mureş, Harghita şi Covasna.

 

 

 

- Advertisment -

Most Popular

medical.mures.ro – Un reper is spatiul medical local si national

medical.mures.ro este o nouă platformă dedicată atât publicului larg, care poate găsi aici informații despre afecțiuni și sfaturi medicale primare, cât și profesioniștilor din...

PROIECTUL DISCHARGE – un succes pentru cardiologia târgumureșeană

Școala de cardiologie din Târgu Mureș obține, din nou, recunoașterea internațională, prin validarea unui rezultat de excepție: un nou test cu risc scăzut pentru...

SUCCES URIAȘ AL CARDIOLOGILOR TÂRGUMUREȘENI

Angio Computer Tomografia Cardiacă, validată pe plan internațional ca alternativă a coronarografiei invazive. Rezultatele unui studiu al cardiologilor mureșeni a fost publicat în “New...

10 ANI DE MUNCĂ, 4 MILIOANE DE EURO INVESTIȚI ÎN CERCETARE, PROFESIONALISM ȘI INTERNAȚIONALIZARE – SECRETUL SUCCESULUI CLINICII DE CARDIOLOGIE DIN TÎRGU MUREȘ

Congresul CardioNET a debutat miercuri în forță, printr-o serie de prezentări găzduite de Centrul Cultural și de Evenimente din Castelul Teleki din Dumbrăvioara. Cu...

Recent Comments