www.mures.ro

miercuri, iulie 5, 2023
No menu items!
Acasă ȘTIRI RADARE în sistem CASCADĂ, în județul Mureș

RADARE în sistem CASCADĂ, în județul Mureș

Sâmbătă, 20 februarie, în intervalul orar 10.00- 18.00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș au acționat pentru combaterea nerespectării regimului legal de viteză, în sistem cascadă, în colaborare cu polițiști rutieri din județul Harghita.

Activitățile desfășurate au vizat, totodată, verificarea legalității efectuării transportului de persoane, dar și a modului în care sunt respectate măsurile de protecție stabilite prin Legea nr. 55/2020 pe timpul efectuării transportului de persoane.

Au fost utilizate atât echipamentele video de supraveghere a traficului rutier și de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, instalate pe autospeciale și aparatele portabile, model TruCAM, pentru depistarea șoferilor care depășesc viteza legală, cât și aparate etilotest și drugtest, pentru depistarea și sancționarea celor aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.

În cadrul acțiunii, pentru neregulile constatate, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Mureș au aplicat 210 sancțiuni contravenționale, dintre care 179 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 3 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, conform Legii nr. 55/2020, 28 reprezentând alte abateri la regimul rutier.

De asemenea, aceștia au reținut 15 permise de conducere, dintre care 14 pentru viteză și 1 pentru alte abateri, fiind retrase 6 certificate de înmatriculare.

- Advertisment -

Most Popular

medical.mures.ro – Un reper is spatiul medical local si national

medical.mures.ro este o nouă platformă dedicată atât publicului larg, care poate găsi aici informații despre afecțiuni și sfaturi medicale primare, cât și profesioniștilor din...

PROIECTUL DISCHARGE – un succes pentru cardiologia târgumureșeană

Școala de cardiologie din Târgu Mureș obține, din nou, recunoașterea internațională, prin validarea unui rezultat de excepție: un nou test cu risc scăzut pentru...

SUCCES URIAȘ AL CARDIOLOGILOR TÂRGUMUREȘENI

Angio Computer Tomografia Cardiacă, validată pe plan internațional ca alternativă a coronarografiei invazive. Rezultatele unui studiu al cardiologilor mureșeni a fost publicat în “New...

10 ANI DE MUNCĂ, 4 MILIOANE DE EURO INVESTIȚI ÎN CERCETARE, PROFESIONALISM ȘI INTERNAȚIONALIZARE – SECRETUL SUCCESULUI CLINICII DE CARDIOLOGIE DIN TÎRGU MUREȘ

Congresul CardioNET a debutat miercuri în forță, printr-o serie de prezentări găzduite de Centrul Cultural și de Evenimente din Castelul Teleki din Dumbrăvioara. Cu...

Recent Comments