www.mures.ro

marți, iulie 4, 2023
No menu items!
Acasă ȘTIRI TÂRGU MUREȘUL, SUFOCAT DE MAFIA GUNOAIELOR

TÂRGU MUREȘUL, SUFOCAT DE MAFIA GUNOAIELOR

Din cauza gunoaielor, numite prea frumos deșeuri clandestine, neridicate din peste 800 de locuri din Târgu Mureș, Comitetul Local  pentru Situații de Urgență a constatat  existența unei situații de urgență sanitară la nivelul Municipiului Târgu Mureș.

Suprapusă peste starea de alertă de la nivel național, măsura luată vineri are implicații juridice care, în principiu, pot duce la rezolvarea problemei.

Deși cel mai comod este să identifici vinovatul în persoana primarului și a echipei executive a Muncipiului, lucrurile nu stau chiar așa. Dimpotrivă.

Zeci de polițișți locali și lucrători din cadrul Administrației Domeniului Public au documentat situația din cartierele municipiului și au constatat că este o problemă gravă. Asta după ce oamenii au sesizat, Primăria a cerut, dar operatorul a refuzat ridicarea gunoiului.

Schimbarea, anul trecut, a administrațiilor locale a trezit emoție inclusiv în rândul furnizorilor de servicii.

Unii spun că este vorba de șantaj, de sume imense pierdute pe traseul șpăgilor cu vechii șefi ai primăriilor și de bani publici șifonați, prin facturi nejustificate, pe care noii primari refuză, pe bună dreptate, să le plătească. Cazul de la sectorul 1 este relevant.

Dar și acolo, la fel că în Târgu Mureș, Clotilde Armand este arătată cu degetul că fiind vinovată de situația creată.

Din fericire, la Târgu Mureș nu s-a ajuns încă în situația în care Soós Zoltán să fie amenințat pe la semafoarele din oraș, așa cum a pățit Clotilde.

Poate că și opinia publică ar trebui să caute răspunsuri înainte de a acuza, total pe nedrept, noii lideri ai administrațiilor, care vor să stopeze furtul, să ofere servicii de calitate, să aducă un preț real în piață, să ofere servicii de calitate și gestionare selectivă a deșeurilor.

Ce se întâmplă, de fapt, în Târgu Mureș?

Operatorul Sylevy Salubriserv a prezentat pentru decontare la Primărie facturi care nu erau însoțite de documente justificative. Cu alte cuvinte, este ca atunci când compania de electricitate ți-ar trimite o factură lunară de 10.000 de lei pentru un apartament de 3 camere, fără să-ți spună cât ai consumat, de fapt. Iar dacă pui întrebări, îți taie curentul.

Nu este pentru prima dată când deja celebrul operator de salubritate din Târgu Mures face acest lucru. Este a patra oară când pune în pericol sanatatatea publică a târgumureșenilor.

Miza operatorului este dublă: forțarea Primăriei să plătească facturile care nu au documente care să justifice serviciile prestate și, pe de altă parte, contestațiile aflate în derulare la procedura de desemnare a unui alt operator.

Vineri, în ședința de îndată, Consiliul Local al municipiului Târgu Mureș a aprobat o

procedură de negociere rapidă cu un alt operator, fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare.

Este o posibilitate absolut legală, prin care se dorește încheierea unui contract de prestări servicii de salubritate în regim de urgență, pe o perioadă de 30 de zile.

Dar ce se poate întâmpla dacă situația se menține și după ce trec cele 30 de zile și procedura de licitație aflată deja în derulare în acest moment nu se finalizează? Revine pe străzi operatorul care nu-și face treaba? Rămâne cel care va fi desemnat în procedură de urgență?

Prin hotărârea adoptată vineri, Consiliul Local a găsit o posibilă soluție și oferă posibilitatea de prelungire a contractului care se va încheia în regim de urgență.

Asta, până la soluționarea contestațiilor aflate pe rol la CNSC și semnarea contractului cu viitorul operator, desemnat prin procedura aflată în derulare.

Însă chiar dacă, de vineri, există cadrul legal de atribuire a contractului în regim de urgență, este posibil că situația să dureze. Chiar dacă ar fi vorba de numai câteva zile, temperaturile ridicate și umiditatea pot face că acest interval să pară o veșnicie.

Pentru că oamenii din Târgu Mureș stau cu gunoaiele în fața curților și sub geamurile blocurilor.

În aceeași hotărâre de vineri a Consiliului Local se aprobă asigurarea corespunzătoare a serviciului de salubrizare în condiții de continuitate și siguranță pentru protecția sănătății populației pe rază municipiului Târgu Mureș.

Acest articol vine în sprijinul măsurii de încheiere cât mai rapidă a unui alt contract, dar obligă, o dată în plus, operatorul existent să își facă treaba.

Adică să ridice gunoiul, în loc să pedepsească zeci de mii de oameni, supuși riscului îmbolnăvirii.

Dacă au o problema cu Primăria, o pot rezolva foarte bine pe cale juridică: pentru sumele neîncasate pot să emită un titlu executoriu, iar instanța va decide dacă se justifică sau nu plata acelor sume.

Dar, chiar cu facturi neplătite, operatorul este obligat să asigure continuitatea serviciului.

Adică să ridice gunoiul. Acum. Pentru că n-au făcut-o ieri. Și nici acum o săptămână.

AȘA CUM PUTEȚI VEDEA MAI JOS:

- Advertisment -

Most Popular

medical.mures.ro – Un reper is spatiul medical local si national

medical.mures.ro este o nouă platformă dedicată atât publicului larg, care poate găsi aici informații despre afecțiuni și sfaturi medicale primare, cât și profesioniștilor din...

PROIECTUL DISCHARGE – un succes pentru cardiologia târgumureșeană

Școala de cardiologie din Târgu Mureș obține, din nou, recunoașterea internațională, prin validarea unui rezultat de excepție: un nou test cu risc scăzut pentru...

SUCCES URIAȘ AL CARDIOLOGILOR TÂRGUMUREȘENI

Angio Computer Tomografia Cardiacă, validată pe plan internațional ca alternativă a coronarografiei invazive. Rezultatele unui studiu al cardiologilor mureșeni a fost publicat în “New...

10 ANI DE MUNCĂ, 4 MILIOANE DE EURO INVESTIȚI ÎN CERCETARE, PROFESIONALISM ȘI INTERNAȚIONALIZARE – SECRETUL SUCCESULUI CLINICII DE CARDIOLOGIE DIN TÎRGU MUREȘ

Congresul CardioNET a debutat miercuri în forță, printr-o serie de prezentări găzduite de Centrul Cultural și de Evenimente din Castelul Teleki din Dumbrăvioara. Cu...

Recent Comments