Într-un articol publicitar plătit în presa locală, conform datelor de la finalul textului, în care se menționează că acesta este un material “Comandat de Partidul Național Liberal – Organizația județeană Mureș, Cod Mandatar Financiar 11200025” aflăm despre “Candidații PNL Târgu Mureș la alegerile parlamentare (care n.r.) pledează pentru dezvoltare”.
Haideți să vă spunem cum o fac. Merită!
În capitolul legat de sănătate, sunt prezentate pozițiile a două persoane dintre membrii PNL Târgu Mureș, care își asumă proiectele Guvernului PNL în medicina mureșeană.
Un dietetician și un medic dentist sunt preferați de PNL Târgu Mureș în prezentarea programelor de sănătate, în locul unor somități din domeniul medical, membri ai PNL Târgu Mureș, profesioniști recunoscuți la nivel național și internațional.
Astfel, Camelia Pop, de profesie dietetician spune că “Spitalul Județean Târgu Mureș va fi reabilitat și se va construi un Centru de Arși în cadrul acestuia. Investiția se află în faza de finalizare a studiului de fezabilitate.” O ști oare Camelia Pop – dietetetician, locația unde se va construi Centrul de Arși?
La rândul său, Mădălina Oltean, medic de medicină dentară, declară că “se va aloca un buget de aproximativ 17,5 miliarde de lei pentru construirea de centre medicale în mediul rural și renovarea unor unități sanitare din mediul urban. Astfel, toți târgumureșenii vor beneficia de servicii medicale de calitate în unități sanitare moderne”. Ultima frază e sigur pusă de autorul textului din alt articol, că altfel e greu de înțeles ce-o fi având centrele medicale din mediul rural, cu Târgu Mureșul?
Așa e când ești jalnic…
Într-o vreme în care PNL ne spune că trebuie să avem grijă de siluetă și de sănătatea dinților, PNL îi lasă pe dinafară pe membrii săi, profesorii universitari doctori Theodora Benedek, șefa Clinicii de Cardiologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș și pe Horațiu Suciu, şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Urgenţă de Boli Cardiovasculare şi Transplant (IUBCvT) Târgu Mureş.
PNL Târgu Mureș promovează „oamenii noi” într-ale medicinii și politicii, dar tot PNL Târgu Mureș îi lasă pe dinafară pe medicii care au reușit ca la Târgu Mureș să avem cea mai mică mortalitate din România în tratamentul infarctului miocardic (Theodora Benedek) și pe singurul medic din țară care face transpant de cord la copiii din România (Horațiu Suciu).
În acest timp, Partidul Social Democrat Mureș prezintă proiectele de sănătate prin vocile lui Leonard Azamfirei și Florin Buicu, aflați pe locuri eligibile la Senat, respectiv la Camera Deputaților.
PSD versus PNL
Leonard Azamfirei, rectorul UMFST și Florin Buicu, președintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților, PSD – versus – Camelia Pop, dietetician și Mădălina Oltean, medic dentist, PNL.
No comment.
PNL vrea “Sănătatea, pe primul loc” și “îndeamnă târgumureșenii să iasă la vot pe 6 decembrie, să opteze pentru evoluție și dezvoltare”.
Ce ziceți, nu-i așa că merită?